Inceputul mileniului III este marcat de reorientarea holista in stiinta, din perspectiva necesitatii reintegrarii pe baze durabile a societatii umane in mediul sau planetar de existenta. Aceasta tendinta este justificata, cu atat mai mult cu cat, in stiinta secolului trecut, s-a remarcat predominarea analizei asupra sintezei si pericolul, ca prin supraspecializare, sa se piarda legatura cu intregul. Cursul de teorie si metodologie geografica ofera studentilor anului I o incursiune in devenirea geografiei ca stiinta moderna a spatiului terestru. La fel ca oricare alta stiinta, si geografia s-a nascut dintr-o necesitate practica a omenirii, la care a raspuns diferit in concordanta cu situatia oferita de fiecare epoca istorica. Geografia moderna se afla la raspantia dintre stiinta, metoda si/sau obiect de cultura generala
Cursul de Geografie fizica generala prezinta studentilor anului intai o sinteza asupra Terrei si a locului ei in sistemul solar, in fapt o sinteza asupra geografiei, ca stiinta cu cel mai vast obiect de studiu, o stiinta a corelatiilor si a interdependentelor. Obiectivul cursului este de a identifica impreuna cu studentii geografi unicitatea mediului terestru (ca obiect de studiu al geografiei ca stiinta), din perspectiva integrarii planetei noastre in mediul ei de existenta, sistemul solar. Un subobiectiv major il reprezinta intelegerea structurii arhitecturale si a mecanismelor de functionare a geosistemelor, in interrelationarea lor cu sistemele socio-umane. Lucrarile practice urmaresc familiarizarea studentului cu metodologia studiilor geografice, in vederea castigarii treptate a unei independente in gandire, a deprinderii unei coeziuni in exprimare si a intelegerii geografice, globale, asupra interdependentei fenomenelor terestre. Studentul geograf urmeaza sa deprinda mecanismele interdependentei fenomenelor terestre de la local la global. Un aspect major il constituie intelegerea importantei unui anumit element al mediului in sistem, in functie de scara de analiza.
Fisiere atasate curusului:
Tematica lucrari
Curs partea I
Curs partea II
Curs partea III
Cu toate ca notiunea de risc apare in Evul Mediu, in filozofia camatariei, cand se considera ca o dobanda se justifica numai prin capacitatea acesteia de a compensa riscul pierderii banilor, stiinta riscului natural este o creatie a sec. XX. Riscul natural s-a conturat in urma observatiei facute de geograful american White in 1958, ca amenajarea unor teritorii cu un grad ridicat de instabilitate conduce in timp la cresterea potentialului de pierderi materiale si umane la nivelul economiei nationale. Conform definitiei lui White (1974), riscul natural este stiinta interactiunii dintre comunitatea umana si mediu, interactiune guvernata de capacitatea de adaptare a omului si de legile fizice. Traditional, dezastrele naturale erau atribuite fenomenelor extreme, definite ca evenimente cu magnitudini care depaseau valorile obisnuite, devenind periculoase pentru comunitatile umane (Burton si Kates 1964). Aceasta atitudine a marcat si Deceniul de Lupta Impotriva Dezastrelor Naturale, deceniul anilor 1990, care a incurajat prin aceasta atitudine solutiile de ordin ingineresc in diminuarea riscului natural (Cannon, 1994). Aceasta supraevaluare a sigurantei de mediu ca urmare a interventiilor ingineresti a fost subliniata inca de White si colaboratorii sai, prin cercetarile efectuate in a doua jumatate a secolului trecut (White, 1974, Kates, Burton 1986). In ultimele decenii se impune tot mai mult in geostiinte ideia explicarii dezastrelor ca fenomene rezultate din cuplul relatiei om-mediu (Hewitt 1983, Cannon 1994; Tobin si Montz 1997; Blaikie et al. 1994). Orice spatiu contine un potential de instabilitate, care se poate manifesta sub forma de risc din perspectiva modului de valorificare a teritoriului, impunand anumite constrangeri naturale. Pentru cresterea securitatii de mediu, importanta maxima capata, in aceasta relatie, nivelul de constientizare si raspuns din partea componentei antropice, care se concretizeaza intr-un anumit stil de viata, cu un anumit nivel de rezilienta (Tobin si Montz 1997, Blaikie et al.,1994, Mileti 1999; Wisner 1988; Davis 1987). Hazardul in sine nu are semnificatie sociala, fiind un eveniment legic posibil si specific sistemului natural. El devine dezastru cand se produce si afecteaza o comunitate umana expusa si vulnerabila.
Fisiere atasate:
Curs_Risc_anII.pdf
Tematica_lucrari_practice.pdf
Perceptia riscului natural reprezinta in cazul comunitatilor expuse si vulnerabile o veriga esentiala in analiza relatiei de coping om-mediu si un parametru important ?n cuantificarea vulnerabilitatii complexe, variabila predictiva centrala in ecuatia riscului Cursul are ca obiectiv familiarizarea studentilor de la Masterul privind Analiza si expertiza riscurilor de mediu cu metodologia de evaluare a perceptiei riscurilor naturale si patternurile specifice de relationare a diferitelor comunitati umane cu situatii de risc natural, in functie de caracteristicile de mediu, indicatorii de vulnerabilitate sociala, economica si psihologica. Interventia factorilor sau a variabilelor latente, asumate de modelul clasic dispozitional, ar fi de asteptat sa conduca la o stabilizare si generalizare a reactiilor comportamentale de raspuns in raport cu multiple tipuri de evenimente de risc natural. Identificarea si cuantificarea adecavata a unor trasaturi (factori), precum anxietatea, vulnerabilitatea la stres, locusul de control (intern/extern), intoleranta la incertitudine etc., este de expectat sa functioneze predictiv in raport cu variabilele comportamentale (dependente) agregate, cum ar fi copingul adaptativ versus dezadaptativ, cu rezultate aplicabile in managementul dezastrelor.
Fisiere atasate:
Digitizare
Georeferentierea in Global Mapper
Metoda bivariata in evaluarea susceptibilitatii terenurilor la procese geomorfologice actuale - ILWIS
